Printre ierburile și florile de pe marginea pădurilor și pajiștile umede din România crește o plantă cu aspect discret, dar cu o reputație terapeutică veche de secole: țintaura. Potrivit Profit.ro, planta „poate părea, la prima vedere, o plantă modestă, ușor de trecut cu vederea”, deși istoria ei terapeutică este una dintre cele mai lungi din flora medicinală locală.

Cunoscută științific drept Centaurium erythraea, țintaura face parte din familia Gentianaceae, alături de gențiana. Este o plantă erbacee, anuală sau bienală, care ajunge până la 40-50 de centimetri înălțime. Crește spontan în livezi, pe pajiști umede și luminoase, în zonele defrișate de la marginea pădurilor, uneori până la altitudini de 1.000-1.200 de metri. Se recoltează între lunile iunie și septembrie, atunci când florile roz sau roșietice sunt complet deschise.

Denumirea populară cea mai răspândită, „fierea pământului”, vine chiar de la gustul ei extrem de amar. Românii au mai numit-o de-a lungul timpului iarba frigurilor, potroacă, ghințură sau buruiană-de-friguri, denumiri care trimit direct la utilizările tradiționale ale plantei: combaterea febrei și a stărilor de slăbiciune generală.

Legenda din mitologia greacă leagă numele științific al genului Centaurium de centaurul Chiron, vindecat, potrivit tradiției antice, tocmai cu ajutorul acestei plante. Romanii o numeau Herba felis terrae, adică „planta fierii pământului”, o denumire care a supraviețuit până astăzi în variantele populare românești.

De ce e folosită țintaura în medicina tradițională

Compușii activi ai plantei explică longevitatea utilizării ei terapeutice. Țintaura conține secoiridoide amare, printre care swertiamarina și gentiopicrozida, alături de flavonoide, taninuri, xantone și ulei volatil. Aceste substanțe îi conferă proprietăți tonice, digestive și antiinflamatoare, potrivit informațiilor disponibile în literatura de specialitate despre plantele medicinale românești.

Gustul amar caracteristic stimulează secrețiile gastrice și susține digestia, motiv pentru care planta a fost folosită tradițional pentru afecțiuni digestive, lipsa poftei de mâncare și oboseala cronică. Are, de asemenea, efect colagog, favorizând eliminarea secrețiilor biliare, ceea ce a determinat utilizarea ei ca susținător al funcției hepatice.

Recoltarea se face prin tăierea tulpinilor înflorite cu foarfeca sau cuțitul, la aproximativ cinci centimetri de la suprafața solului, fără smulgere, pentru a proteja rădăcina și a permite refacerea populației de plante. Uscarea se realizează la umbră, în buchete atârnate sau întinse în strat subțire, o metodă care păstrează compușii activi sensibili la căldură și lumină directă.

Din partea aeriană uscată, denumită Centauri herba, se prepară în principal infuzii, dar și tincturi sau extracte. Producătorii de ceaiuri din plante recoltate din flora spontană românească subliniază, potrivit surselor de specialitate, că planta trebuie utilizată cu precauție, deoarece în doze mari poate irita mucoasa gastrică. Este contraindicată persoanelor cu ulcer gastric sau duodenal activ, iar utilizarea la copii sub 12 ani nu este recomandată din cauza gustului amar și a acțiunii stimulante asupra secreției gastrice.

O plantă din ce în ce mai rară în flora spontană

Deși are o tradiție îndelungată, țintaura este considerată o specie din ce în ce mai rară în flora spontană a României, fapt care a determinat producătorii de plante medicinale să încerce introducerea ei în culturi controlate. Recoltarea necontrolată din natură, combinată cu transformarea habitatelor de pajiște și livadă, pune presiune pe populațiile sălbatice ale plantei.

Piața românească de plante medicinale și ceaiuri din flora spontană a crescut constant în ultimii ani, pe fondul interesului tot mai mare pentru remedii naturale și fitoterapie. Produsele pe bază de țintaură, comercializate sub formă de ceai vrac, tinctură sau capsule, se găsesc atât în farmacii, cât și în magazinele specializate în plante medicinale, la prețuri care pornesc de la câțiva lei pentru ambalaje mici.

Interesul pentru astfel de plante se leagă și de un fenomen mai larg: revenirea consumatorilor către produse naturale, tradiționale, într-o perioadă în care industria farmaceutică modernă coexistă cu o cerere constantă pentru remedii populare verificate de generații întregi de utilizare. Țintaura rămâne, în acest context, un exemplu de plantă modestă ca aspect, dar cu o valoare terapeutică recunoscută încă din Antichitate, atât în medicina populară românească, cât și în tradițiile din alte părți ale Europei.