Improbable, companie britanică cu sediul la Londra, investește 10 milioane de dolari din capitalul propriu în Bolter, o platformă de mesagerie cu agenți AI, potrivit Ziarul Financiar. Banii nu vin dintr-o rundă atrasă din exterior, ci direct din bilanțul grupului. Produsul se lansează în versiune beta, cu acces exclusiv pe bază de invitație.

Bolter funcționează ca o aplicație de mesagerie în care, alături de colegi, apar și agenți AI care execută sarcini pe baza unor instrucțiuni date în limbaj natural, fără cod. Utilizatorul poate alege un model gata făcut, numit „blueprint”, sau își poate descrie propriul flux de lucru „în cuvinte simple, aşa cum l-ar explica unui nou coleg”, arată reprezentanții companiei citați de ZF. Pe site sunt afișate acum trei modele: monitorizarea reclamațiilor clienților, urmărirea apariţiilor în presă şi supravegherea concurenței.

Cine controlează agenții AI din Bolter

Fiecare agent rulează pe propriul computer, cu propriu browser și memorie proprie, iar fiecare execuție generează un raport care arată ce s-a rulat și ce așteaptă aprobare. Orice acțiune care trimite informații în afară are loc doar după ce o persoană o aprobă, potrivit descrierii companiei. Platforma nu folosește datele clienților pentru antrenarea modelelor de inteligență artificială.

Ideea a pornit ca proiect personal al fondatorului grupului. „Am pornit Bolter ca un proiect personal pe care l-am programat eu, pentru că îmi doream să existe”, a declarat Herman Narula, CEO și cofondator al Improbable, într-un comunicat citat de ZF. „Echipa m-a convins apoi că trebuie să îl transformăm într-un start-up”, a adăugat el.

Compania este poziționată explicit ca alternativă europeană la platformele americane de mesagerie și automatizare. „Nicio platformă de mesagerie din lume nu este europeană”, susțin reprezentanții Bolter, citați de ZF, în timp ce platformele concurente de agenți AI aparțin marilor firme americane, care își limitează utilizatorii la propriile modele. Bolter se prezintă drept independent de furnizorii de modele, direcționând fiecare solicitare către modelul considerat cel mai potrivit, inclusiv modele open-source.

Bolter, a treia companie scoasă din stealth de Improbable

Improbable Worlds Limited a fost înregistrată la Londra în mai 2012 și s-a făcut cunoscută inițial cu SpatialOS, platformă vândută dezvoltatorilor de jocuri video. Astăzi grupul se descrie drept „venture builder”, adică o companie care construiește alte companii, concentrată pe intersecția dintre inteligența artificială și Web3. Potrivit propriei prezentări, Improbable are nouă companii lansate și șase ieșiri din investiții până acum.

Compania invocă în sprijinul proiectului experiența acumulată în infrastructura pentru jocuri și lumi virtuale, construită de-a lungul a peste un deceniu, care aduna mii de utilizatori simultan în același spațiu digital. Improbable afirmă că a fost, la un moment dat, unul dintre cei mai mari consumatori de capacitate de streaming GPU pusă la dispoziție de Nvidia.

În prezent, compania caută candidați pentru a-și mări echipa, iar posturile sunt deschise inclusiv pentru persoane din România. Pe pagina de cariere a Improbable figurau, la 10 septembrie 2026, șase roluri deschise pentru Bolter, de la inginer de produs și cercetător în inteligență artificială până la designer și responsabil de relația cu clienții, toate anunțate ca poziții remote, la nivel internațional. Cealaltă companie a grupului care recrutează în paralel este Somnia.