Ministerul Finanțelor a încasat marți suma de 4,5 miliarde de euro, rezultată din a doua emisiune de euroobligațiuni din acest an, potrivit Ziarului Financiar. Banii au fost strânși prin trei tranșe, cu scadențe de 4, 8 și 12 ani, lansate pe piețele externe la începutul lunii.

Noutatea nu stă în suma totală, ci în cine a cumpărat titlurile. Investitorii din Marea Britanie, Irlanda și America de Nord au subscris cea mai mare parte din împrumut, cu procente ridicate mai ales la maturitățile lungi. Aceștia au cumpărat 80% din obligațiunile în euro cu scadența la 8 ani și 65% din cele cu scadența la 12 ani, arată datele citate de ZF.

Structura pe tranșe arată o preferință diferită a investitorilor în funcție de orizontul de timp. La tranșa de 4 ani, cu scadență în 2030, investitorii din Europa de Vest au primit 69% din alocare, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor. La tranșa de 8 ani, scadentă în 2034, Marea Britanie și Irlanda au primit singure 47%, iar la obligațiunile verzi de 12 ani, cu scadență în 2038, aceeași regiune a primit 45%, urmată de America de Nord cu 20%.

Cum s-a împărțit împrumutul de 4,5 miliarde de euro

Emisiunea a fost structurată astfel: 1,25 miliarde de euro cu maturitate de 4 ani, 2 miliarde de euro cu maturitate de 8 ani și 1,25 miliarde de euro în obligațiuni verzi cu maturitate de 12 ani. Cuponul anual a fost de 5,25% pentru tranșa scurtă, 6,125% pentru cea de 8 ani și 6,75% pentru obligațiunile verzi de 12 ani.

Cererea investitorilor a depășit substanțial oferta. Ordinele inițiale au trecut de 9 miliarde de euro, iar după stabilirea prețurilor finale, totalul s-a stabilizat la aproximativ 7 miliarde de euro, adică o suprasubscriere de 1,6 ori față de suma atrasă. Un asemenea interes a permis Ministerului Finanțelor să reducă marjele de dobândă față de nivelurile indicative anunțate dimineața.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a spus că rezultatul emisiunii „a reconfirmat încrederea de care se bucură țara noastră”, potrivit Bursa.ro. Operațiunea reprezintă a doua ieșire a României pe piețele externe din 2026, după un prim împrumut de aproximativ 5 miliarde de euro, realizat mai devreme în cursul anului.

Costul total al datoriei contractate acum depășește cu mult suma inițială. România va plăti aproximativ 6,7 miliarde de euro până în 2038 pentru cele 4,5 miliarde împrumutate, din care circa 2,25 miliarde de euro reprezintă dobânzi calculate pe baza cupoanelor anuale, potrivit calculelor publicate de presa economică. Diferența arată cât de scump ajunge, în timp, un împrumut contractat la dobânzi de peste 5%.

De ce preferă investitorii străini maturitățile lungi

Faptul că investitorii britanici și americani au preferat tranșele lungi, de 8 și 12 ani, spune ceva despre percepția lor asupra riscului românesc. O plasare pe un deceniu presupune pariul că România își va păstra accesul la piețe și capacitatea de a-și plăti datoria, în ciuda unor costuri de finanțare ridicate.

Randamentul obligațiunilor guvernamentale românești cu scadența la 10 ani a ajuns la 7,12%, cel mai ridicat nivel dintr-un grup de țări din regiune analizat de presa economică, potrivit Business24.ro. Pentru comparație, randamente similare erau de 6,13% în Polonia și 5,35% în Ungaria. Diferența de randament, sau spread-ul, dintre titlurile românești scadente în 2036 și obligațiunile de referință a fost de 3,01 puncte procentuale, cel mai mare din comparația regională.

Un randament mai mare înseamnă o primă de risc mai ridicată cerută de investitori. Pentru stat, costul se vede direct în bugetul pe dobânzi; pentru investitorii străini, el reprezintă tocmai motivul pentru care acceptă să cumpere datorie românească, în ciuda incertitudinilor politice și fiscale din ultimii ani.

Emisiunea a acoperit circa 80% din necesarul brut de finanțare estimat pentru întregul an, conform aceleiași surse. Fondurile obținute se adaugă finanțărilor europene prin cadrul financiar multianual, PNRR și instrumentul SAFE, precum și împrumuturilor de la instituții financiare internaționale, potrivit declarațiilor ministrului Finanțelor citate de presă.

Faptul că peste jumătate din titlurile pe maturități lungi au ajuns la investitori anglo-saxoni arată și o diversificare a bazei de creditori ai statului român, mai puțin dependentă de fondurile locale sau din Europa continentală. Pe termen lung, o bază de investitori mai diversificată poate reduce presiunea asupra costurilor de refinanțare, dacă încrederea acestor investitori se menține pe parcursul următorului deceniu.