Interesul românilor pentru joburi în străinătate scade la minimul ultimului deceniu, în timp ce diaspora rămâne la 3,1 milioane de oameni

Fenomenul migrației pentru muncă rămâne una dintre temele centrale ale pieței muncii din România, dar datele recente arată o schimbare de direcție. Pe de o parte, HotNews.ro a strâns recomandări de la români care lucrează în opt țări – Marea Britanie, Franța, Irlanda, Portugalia, Spania, Belgia, Canada și Uruguay – pentru cei care iau în calcul un job peste hotare, potrivit articolului publicat de HotNews.ro. Pe de altă parte, platforma de recrutare eJobs arată că interesul efectiv pentru relocare a scăzut dramatic în acest an.

Potrivit Eurostat, citat de HotNews.ro, la 1 ianuarie 2023 aproximativ 3,2 milioane de cetățeni români locuiau în alte state membre ale Uniunii Europene. Aceștia reprezentau 23% din totalul cetățenilor UE stabiliți într-un alt stat membru decât cel de origine. România ocupa primul loc în acest clasament european, înaintea Poloniei și Italiei, fiecare cu aproximativ 1,5 milioane de cetățeni plecați.

Cifra plasează România într-o poziție unică în Uniunea Europeană: nicio altă țară membră nu a pierdut, proporțional, atât de mulți oameni activi către alte piețe de muncă europene. Pentru angajatorii români, această realitate demografică se traduce direct în costuri mai mari de recrutare și în concurență acerbă pentru candidați calificați, mai ales în sectoarele cu cerere ridicată.

Ce arată datele despre apetitul românilor pentru joburi în străinătate

Un semnal relevant pentru angajatori vine, însă, din direcție opusă migrației masive din ultimele două decenii. Platforma eJobs a înregistrat mai puțin de 55.000 de aplicări pentru joburi din străinătate de la începutul anului, adică doar 0,6% din totalul aplicărilor din 2026. Comparativ cu anul trecut, scăderea este de aproape 33%, iar față de 2022 și 2023 numărul s-a înjumătățit, potrivit datelor citate de Financiarul.ro.

„Avem un paradox: românii sunt foarte interesați să își schimbe locul de muncă, dar caută aproape exclusiv joburi locale”, a declarat Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs, pentru Radio România Internațional.

Explicația fenomenului ține și de epuizarea primului val de emigrație economică, cel declanșat după aderarea României la Uniunea Europeană. „Migrația de supraviețuire (...) și-a consumat deja oamenii. Cei care aveau să plece au plecat între 2007 și 2015”, a explicat Corina Neagu, specialist în resurse umane, pentru Forbes.ro.

Pentru firmele din România, consecința directă e dublă. Pe de o parte, un bazin mai mare de candidați rămâne disponibil local, ceea ce ar putea ușura ușor presiunea de recrutare pentru joburile necalificate sau semicalificate. Pe de altă parte, diferența salarială față de Vest nu mai acoperă, pentru mulți candidați, costul vieții din țările de destinație, ceea ce arată că indexarea salariilor interne la standardele europene, pe anumite segmente tehnice, începe să producă efecte vizibile pe piața muncii.

Totuși, deficitul structural de personal nu a dispărut. Guvernul a aprobat pentru 2026 un contingent de 90.000 de lucrători străini din afara Uniunii Europene, meniți să acopere posturile pe care angajatorii români nu reușesc să le ocupe cu forță de muncă locală. Printre domeniile cele mai afectate se numără activitatea de curierat, manipularea mărfurilor, construcțiile și comerțul, potrivit datelor publicate de Ministerul Muncii.

Recomandările pentru cei care încă vor să lucreze peste hotare

În acest context, materialul video realizat de HotNews.ro rămâne util pentru cei care, în ciuda tendinței generale, continuă să ia în calcul o relocare pentru muncă. Jurnaliștii au adunat perspective de la români stabiliți în opt țări diferite, de la piețe tradiționale pentru muncitorii români – Marea Britanie, Spania, Italia prin extensie, Franța – până la destinații mai puțin obișnuite, precum Uruguay sau Canada.

Datele eJobs confirmă faptul că, pentru cei care mai pleacă, motivația s-a schimbat. Aproape o treime din aplicările pentru joburi externe înregistrate în 2026 au fost depuse după 1 mai, ceea ce indică un interes mai degrabă pentru contracte sezoniere, în turism, HoReCa sau industria alimentară, decât pentru o relocare definitivă. Totodată, grupele de vârstă cele mai active în aplicarea la joburi din străinătate sunt cele între 36 și 45 de ani, în timp ce interesul rămâne scăzut atât la tinerii de 18-24 de ani, cât și la cei peste 45 de ani.

Pentru angajatorii români, această evoluție schimbă regulile jocului în două direcții. Prima: firmele care recrutează pentru posturi sezoniere sau de nivel de bază pot concura mai ușor pentru candidați, pentru că opțiunea plecării peste hotare a devenit mai puțin atractivă financiar. A doua: companiile care activează în domenii cu deficit cronic – construcții, logistică, servicii – depind în continuare de forța de muncă din afara Uniunii Europene, adusă prin contingentele anuale aprobate de Guvern, pentru a acoperi posturile pe care nici candidații locali, nici cei reveniți din diaspora nu le ocupă.

Fenomenul invers migrației – revenirea românilor din străinătate – rămâne, de asemenea, relevant pentru piața locală a muncii. Numărul celor întorși acasă a ajuns la aproape 220.000 de persoane într-un an recent, potrivit datelor Eurostat citate de presa românească, însă fluxul de plecări continuă să mențină diaspora la un nivel relativ stabil, de peste trei milioane de oameni.

Pentru angajatorii care își construiesc planurile de recrutare pentru 2027, combinația dintre scăderea interesului pentru relocare și persistența deficitului de personal calificat sugerează o strategie dublă: pe de o parte, pot miza pe un bazin mai mare de candidați locali disponibili pentru joburi de bază, pe de altă parte, trebuie să continue să recurgă la recrutarea externă, fie prin contingentele guvernamentale pentru lucrătorii non-UE, fie prin atragerea românilor din diaspora, acolo unde condițiile salariale permit acest lucru. Diferența dintre salariile din România și cele din Occident, deși s-a redus pe anumite segmente tehnice și de management, rămâne semnificativă pentru majoritatea categoriilor de muncitori, ceea ce explică de ce migrația pentru muncă, chiar diminuată, nu a dispărut complet de pe radar.