România a câștigat 102.249 de locuitori în 2025, pe fondul contingentelor de muncitori străini din 2022

România a înregistrat în 2025 un sold migrator pozitiv de 102.249 de persoane, după ce 307.592 de imigranți pe termen lung au intrat în țară, față de 205.343 de emigranți, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Cifra confirmă o tendință conturată de mai mulți ani, de când statul român a mărit contingentele de imigranți din afara Uniunii Europene.

Comparativ cu alte state din regiune, schimbarea e neobișnuită. Până în 2022, România figura constant printre țările europene cu cele mai mari pierderi de populație prin migrație, alături de Bulgaria sau statele baltice. Ultimele date disponibile la nivel european, cele ale Eurostat pentru 2024, arată că fenomenul s-a inversat: din totalul imigranților veniți în România, 64,5% erau cetățeni români întorși acasă, iar 35,5% erau cetățeni străini, majoritatea din Asia.

Decizia din spatele acestei schimbări a fost administrativă, nu demografică. Guvernul a mărit succesiv contingentul de lucrători străini admiși anual pe piața muncii din România: de la 5.500 de persoane în 2015 și 2016, la 50.000 în 2021, apoi la 100.000 în fiecare an din perioada 2022-2025, potrivit unei analize anterioare Profit.ro privind reglementarea recrutării muncitorilor străini. Pentru 2026, Guvernul a păstrat un plafon maxim identic, deși nota de fundamentare a propunerii indica inițial un nivel de referință mai redus, de 90.000 de lucrători.

Instituția națională de statistică a confirmat, în date publicate recent, că țara rămâne dependentă de acest aport extern pentru a-și menține populația. Institutul Național de Statistică subliniază că

„România a continuat să fie o țară de imigrare”

Cum se compară România cu restul Uniunii Europene la capitolul imigrație

Poziția internă a României în materie de migrație e, de fapt, un paradox dublu. Pe de o parte, țara rămâne, de departe, principalul exportator de forță de muncă din Uniunea Europeană: peste 3,1 milioane de cetățeni români trăiesc în alte state membre, cea mai mare diaspora intraeuropeană, urmată de polonezi și italieni, fiecare cu circa 1,5 milioane de persoane în alte țări UE. Pe de altă parte, în ultimii ani, România a urcat printre primele zece state din Uniune ca volum de imigrație, atât din interiorul, cât și din afara blocului comunitar, potrivit datelor Eurostat pentru 2024.

Raportat la dimensiunea populației, România se situează pe locul 10 în Uniune, cu aproximativ 15 imigranți la 1.000 de locuitori în 2024 — mult sub Malta, cu 60 la mia de locuitori, sau Cipru, cu 42, dar peste media multor state vest-europene mature. Un alt detaliu neobișnuit: România a fost, alături de Luxemburg, singurul stat membru în care imigranții din interiorul Uniunii au depășit numeric, ca pondere, pe cei veniți din afara blocului comunitar, cu 56% din total proveniți din alte țări UE. Explicația stă tot în revenirea românilor plecați în Occident, care se încadrează statistic drept migrație intra-UE.

Contrastul cu alte piețe din regiune e util pentru a înțelege dimensiunea fenomenului. Spania, Germania, Italia și Franța au concentrat, singure, 57% din toată imigrația primită la nivelul Uniunii Europene în 2024, cu fluxuri de sute de mii, până la peste un milion de persoane anual. România, deși mult mai mică, a reușit printr-o politică deliberată de contingente să genereze un sold migrator comparabil, în termeni relativi, cu state considerate tradițional destinații de imigrație.

Decizia administrativă din 2022 care a schimbat tendința pieței muncii

Explicația tehnică a inversării de tendință ține strict de politica de contingente pentru lucrători din afara UE. România a trecut, practic peste noapte, de la un nivel simbolic al permiselor de muncă pentru străini la unul care rivalizează cu statele occidentale cu tradiție de imigrație economică. Contingentul de 100.000 de lucrători pe an, menținut constant din 2022, a fost justificat oficial prin deficitul acut de forță de muncă din construcții, transporturi și servicii, domenii în care angajatorii nu reușesc să acopere posturile vacante doar cu personal local.

Datele instituționale arată că utilizarea contingentului a fost aproape completă în fiecare dintre ultimii ani. În 2022 au fost eliberate aproape 109.000 de avize de angajare și detașare, peste plafonul inițial aprobat, iar la finalul lui 2024 România avea deja peste 214.000 de cetățeni din afara UE cu permise de ședere valabile, dintre care peste 136.000 cu drept de ședere pentru muncă. Comparativ, în 2021, ultimul an înainte de schimbarea de politică, fuseseră eliberate doar aproximativ 50.000 de avize similare.

Structura noilor veniți e dominată de câteva naționalități. Cele mai numeroase comunități de imigranți cu cetățenie străină sosiți în România provin din Nepal, Sri Lanka, Turcia, India și Republica Moldova, potrivit datelor Eurostat citate în analize anterioare privind fluxurile de migrație. Aceste comunități s-au stabilit cu precădere în marile centre urbane, unde cererea de forță de muncă în construcții, logistică și servicii depășește evident oferta locală de candidați.

Fenomenul are însă și o față mai puțin confortabilă pentru autorități. În paralel cu afluxul de lucrători străini, România a înregistrat în 2024 cel mai mare număr de emigrări definitive din ultimele aproape trei decenii — peste 50.000 de persoane într-un singur an, majoritatea români care au ales să se stabilească permanent în străinătate. Analizele demografice disponibile arată că, fără soldul pozitiv generat de migrația de muncă și de revenirea unor conaționali, România ar fi pierdut peste 100.000 de locuitori doar din diferența dintre nașteri și decese, în ultimul an pentru care există date complete.

Pentru piața muncii locală, miza practică a acestei politici rămâne deschisă. Patronatele din domeniul recrutării de forță de muncă au susținut constant, în ultimii ani, că economia ar avea nevoie de contingente mult mai mari decât cele aprobate — unele estimări vehiculate de asociațiile de profil vorbind chiar de necesarul de 300.000 de lucrători anual, de trei ori peste plafonul oficial actual. Guvernul a preferat însă, an de an, să mențină un plafon de 100.000 de persoane, menit să echilibreze cererea angajatorilor cu presiunea politică și socială generată de o imigrație de muncă în creștere rapidă.

Rămâne de văzut cât timp va mai funcționa acest model de compensare administrativă a deficitului demografic. Dinamica arată că, în absența unei inversări a tendințelor de natalitate și a plecărilor definitive ale românilor, soldul pozitiv de populație va depinde în continuare aproape exclusiv de deciziile anuale privind contingentele de lucrători din afara Uniunii Europene, un mecanism rar întâlnit printre statele membre cu o diasporă proprie la fel de numeroasă.